Bărbatul care te iubește...

Bărbatul care te iubește este cel care te poate privi ore în șir fără a se sătura de frumusețea ta.
Bărbatul care te iubește este cel care  are mereu pentru tine o vorba bună.
Bărbatul care te iubește este cel care te sărută atunci când buzele tale spun tîmpenii.
Bărbatul care te iubește este cel care se simte împlinit doar și numai cu tine.
Bărbatul care te iubește este cel care îți dăruiește totul și nu așteaptă nimic în schimb.
Bărbatul care te iubește este cel care vine dupa tine, atunci când tu pleci.
Bărbatul care te iubește este cel care îți zîmbește chiar și atunci cînd e supărat.
Bărbatul care te iubește este cel care nu-și poate imagina viața fără tine.
Bărbatul care te iubește este cel care rîde atunci când ești nervoasă.
Bărbatul care te iubește este cel care are încredere în tine.
Bărbatul care te iubește este cel care îți șterge lacrimile când plîngi.
Bărbatul care te iubește este cel care îți dă haina lui ca să nu-ți fie frig.
Bărbatul care te iubește este cel care te sună la fiecare oră.
Bărbatul care te iubește este cel care te susține atunci când ți-e greu.
Bărbatul care te iubește este cel care îți cere scuze pentru greșelile tale
Bărbatul care te iubește este cel care te adoră pentru ceea ce faci.
Bărbatul care te iubește este cel care nu-ți observă defectele.
Bărbatul care te iubește este cel care este gelos copilărește.
Bărbatul care te iubește este cel care te răsfață.
Bărbatul care te iubește este cel care adoarme cu gîndul la tine.
Bărbatul care te iubește este cel care-ți vorbește despre planurile sale.
Bărbatul care te iubește este cel care se bucură de succesul tău.
Bărbatul care te iubește este cel care te apără în public.
Bărbatul care te iubește este cel care-ți cuprinde corpul cu brațele sale puternice.
Bărbatul care te iubește este cel care  iubește să-ți spună- TE IUBESC!Bărbatul care te iubește-TE IUBEȘTE cu adevarat!

Bogăția mea, părinții mei!

Da, îi iubesc!
Îi iubesc atît de mult încât nu cred că îmi vor ajunge vre-odată cuvinte ca să pot descrie această dragoste.
Am început să-i iubesc cu sute de ani în urmă  și îi voi iubi pînă dincolo de moarte.
Doar gîndindu-mă la Ei pot vorbi despre adevărata dragoste, despre o iubire sinceră și curată, despre un sentiment care nu se va stinge niciodată, deoarece Ei  sunt tot ce am mai scump și mai valoros în viața aceasta, Ei sunt bogăția sufletului și a inimii mele.
Sunt două suflete care mă iubesc  fără limite și dezinteresat, sunt două inimi care mă fac să ma simt importantă în viața lor, sunt doi îngeri care mă veghează mereu.
Ei sunt părinții mei.
Acești doi oameneni m-au învățat să trăiesc. Lîngă ei am cunoscut ce înseamnă să iubești și să fii iubit, alături de ei am gustat din adevărata fericire.
Le mulțumesc că mi-au dat cea mai bună educație, că au muncit și muncesc pentru a-mi asigura un viitor mai bun, le mulțumesc și mă mîndresc că sunt părinții mei.
Recunosc că sunt o norocoasă, deoarece am cei mai buni părinți.
Am milioane de motive pentru ca să le mulțumesc, să-i iubesc, să-i respect și apreciez.
Le mulțumesc pentru că au făcut tot posibilul să merg la școală, unde am învățat o mulțime de lucruri.
Le mulțumesc pentru că mi-au dat viață.
Le mulțumesc pentru că mi-au dăruit cea mai frumoasă copilărie.
Le mulțumesc pentru că mereu m-au făcut fericită.
Le mulțumesc pentru munca imensă în formarea mea ca personalitate.
Le mulțumesc pentru că au construit baza pe care-mi voi crea viitorul.
Le mulțumesc că mi-au îndeplinit mereu toate dorințele și capriciile.
Le mulțumesc pentru că m-au certat uneori (foarte rar).
Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine.
Le mulțumesc că există!!!
Cel mai frumos lucru de pe lume e să ai mereu lîngă tine părinții!
Nimeni nu poate ocupa locul lor.
Mai scumpi ca părinții, pe pămînt nu este nimeni. Îi iubesc în fiecare zi tot mai mult. Ei sunt sufletul și inima mea, fără ei viața nu ar avea nici un sens.
Dumnezeu m-a binecuvîntat dăruindu-mi drept părinți pe părinții mei!

- Mamă și tată, voi suneți lumina ochilor mei, sîngele ce-mi circulă prin vene, bătăile inimii, respirația mea. Fără de voi nu aș fi existat nici eu. Vă mulțumesc pentru fiecare zi în care reușesc să vad lumina zilei, pentru fiecare secundă care o trăiesc.
Recunosc că nu sunt cel mai cuminte copil, greșesc foarte des și vă rănesc.
Însă dragostea și respectul care îl port pentru voi este imens!
Vă iubesc nespus de mult!

Prima iubire

Într-un moment ca acesta, cînd nu mai găsesc o altă ocupație care ar fi mai plăcută, decît cea de a înșira sentimentele pe hîrtie, prefer să vă aduc bucăți din suflet și inimă, pentru ca să simți și voi ce reprezintă pentru mine PRIMA IUBIRE.
Dragoste, oare ce definiție s-ar potrivi mai bine acestui cuvînt? Este o noțiune cu înțeles diferit pentru fiecare dintre noi. 

Prima iubire este și ultima. Iubim dăruindu-ne în întregime persoanei iubite. Prima dragoste este unică în felul său, incomparabilă cu alte iubiri ce se mai întîlnesc pe parcursul vieții. Dragostea este încărcată de tandrețe și afecțiune, de mîngîiere și dezmierdare, de griă și alinare. Ea este cea care ne hrănește cu viață, fără iubire existența omului nu are nici un rost pe acest pămînt.

Eu mi-am întîlnit prima iubire înca de cînd nu înțelegeam care va fi rostul meu în acest univers. Am întîlnit-o atunci cînd inima a început a-mi bate pentru prima dată, aflîndu-mă încă în interiorul mamei. Prima iubire pentru mine nu e altceva, decît prima bătaie a inimii, prima suflare, prima mîngîiere care am primit-o aflîndu-mă în pântecele preabunei mele măicuțe. De atunci a început prima mea iubire, o iubire care nu se va sfîrși niciodată, fiind prima și totodată ultima mea dragoste. 

Cînd am văzut pentru întîia oara lumina, aceasta se revărsa de pe chipul măicuței, cînd am simțit pentru prima dată căldura, am simtit-o cand mama m-a strîns în  brațele-i puternice atunci cînd m-am născut. Mama îmi oferă toată dragostea ei. O dragoste curată, o dragoste deplină, o dragoste adevărată și sinceră. 

Cunosc miracolul dragoste doar într-o singură formă: doar cea care mi-a fost oferită de ființa care mi-a dăruit cel mai frumos cadou- viața.

Zi de zi sentimentele de dragosta față de ea creșteau și continuă să crească și mai mult. Astăzi am ajuns să nu mai găsesc cuvîntul potrivit pentru a putea cîntări greutatea iubirii ce i-o port. Am iubit-o la început, o iubesc enorm acum și nu voi înceta nici dincolo de moarte să o iubesc. Voi purta cu mine mereu acest sentiment. Toate chinurile prin care a trecut pentru a-mi oferi mie un viitor mai bun, toate nopțile care le petrecea stînd la căpătîiul pătucului în care mă aflam eu și nu aveam nici cea mai mică poftă de somn. A fost mereu lîngă mine și m-a încălzit cu dragostea ei chiar și în cele mai reci zile de iarnă...tot ceea ce a făcut pentru ca să devin ceea ce sunt acum, oferindu-mi cea mai bună educație și îngrijire, tot ceea ce va mai face-nu este altceva, decît cea mai frumoasă declarație de dragoste.   

Azi o iubesc pe mama. O  iubesc în fiecare secundă în care respir. Mama mea e specială. La fel de specială cum e oricare altă mamă pentru copilul ei. Sau cum ar trebui sa fie. Nu-mi trebuiesc motive pentru a o iubi. O iubesc pentru simplul fapt că există și respiră lîngă mine  O mai iubesc și pentru că mă cearta de fiecare dată cînd greșesc ceva, pentru că îmi face mîncare bună, pentru că știu că e unica ființă din Univers care mă iubește necondiționat... așa cum sunt, cu bune și cu rele. O mai iubesc pentru că e a mea și numai a mea.

Mama este prima mea iubire, este ultima mea iubire, este unica mea iubire. O iubesc mai mult decît aș putea să-mi iubesc viața.„Fără mamă nu se poate iubi. Fără mamă nu se poate muri” (Hermann Hesse).Mama este cea mai valoroasă comoară a copilului, ea reprezintă răsărit și apus, zîmbete și lacrimi de fericire, copilărie și bătrînețe, ea este un Univers întreg ascuns în spatele unei femei puternice, ea este întruchiparea Maicii Maria.
Mama e viață, mama e iubire!   

Viața sau Moartea...Care o alegem?

În ce constă condiția umană?

Ce este viața în raport cu moartea?

Ce rol joacă omul  aflînduse  în viață și care este rolul său de apoi?

Sunt doar cîteva dintre miile de întrebări la care niciodată nu vom găsi răspunsul potrivit!

Viața este o scenă în care noi, oamenii, devenim actori. Zi de zi jucăm diferite roluri: suntem copii sau părinți, suntem prieteni sau dușmani, elevi sau profesori, bancheri sau boschetari... Jucăm roluri neînsemnate, fără de sens, însă cît de mici și fără importanță ar fie ele, totuși nu în zadar ne-au fost oferite. 

Viața este mult mai frumoasă decît moartea! 

Din păcate puține persoane înțeleg acest lucru. Oamenii își iau viețile fără motive, cred că nici cea mai disperată situație în care se poate afla o persoana, nu o poate face să ia decizia de a se sinucide.
Datoria omului este de a-și trăi viața așa cum poate el, să se bucure atunci cînd îi este bine și să treacă cu ușurință peste greutăți și dureri. Omul nu are nici un drept de a-și pune capăt existenței sale, de a-și curma viața, chiar dacă aceasta îi aparține total.

Nu putem percepe care este condiția umană, ce însemnătate au pașii  lăsați de om pe nisipul ud din preajma unei mări. Poate că anume pentru a le lăsa, poate că pentru aceste urme ar trebui să trăim pîna în ultima secundă care ne-o oferă Dumnezeu. Cred că ceea ce rămîne în urma noastră este tot ce poate fi mai frumos: sunt amintirile, clipele frumoase, familia, copilăria. Urmele-s viață, ele ne arată care este importanța noatră, a oamenilor mici, pe acest pămînt atît de imens.
Ce este viața?
Viața este ocazia de a trăi nenumărate emoții. Ne vine greu să o înțelegem la început, pentru a o cunoaște mai bine avem nevoie de mulți ani, dar din păcate prea puține persoane își doresc să o cunoască cu adevărat, prea mulți oameni nu ajung pînă în acel moment...

Viața este compusă din copilărie, adolescență, maturitate și bătrînețe. Pentru a putea spune că am trăit o viață, trebuie să trecem prin toate aceste perioade, pentru a putea descoperi lucruri noi, fiindcă fiecare dintre ele ne oferă cîte ceva.
M-am întrebat „ce este viața?” și cred că e normal să mă întreb „ ce este moartea?” sau mai bine zis „ ce este moartea provocată de om?”
Moartea este opusul vieții. La ea nu face să te gîndești, la ea nu trebuie să visezi, deoarece e un coșmar prin care suntem nevoiți să trecem cu toții, dar și peste acest coșmar trebuie să trecem la timpul potrivit, nicidecum înainte, nicidecum atunci cînd ne dorim acest lucru. Moartea vine singură, nu trebuie chemată.

Este absurd să auzi cum oameni maturi, înaintați în vîrstă își pun capăt zilelor. Dar cum e atunci cînd auzi că și copiii de 13 ani își leagă ștreangul de gît. De ce? Oare chiar atît de grea le era viața alături de persoanele care-i iubeau, atît de greu le-a fost să meargă la școală sau să se joace?
O durere de nedescris țipă în mine. Mă doare prostia omenească mai tare decît un junghi de cuțit fierbinte în spate.
Moartea e tunelul fără lumină prin care trece omul,  iar sinuciderea este drumul ce duce în infern, locul care și-l rezervă omul lîngă regele focului.
Există o mulțime de persoane gata de a da orice în schimbul unei secunde de viață, sunt multe persoane care nu mai pot face nimic ca să mai guste din poamele vieții, deoarece ea, viața, le-a fost luată fără permisiunea lor. Și cît de rău îmi pare să știu că există persoane care își aruncă zilele la gunoi, de parcă ar arunca un lucru lipsit de importanță.
Cît de bine ar fi dacă aș putea cadona oamenilor vieți. Le-aș dărui aceste cadouri cu cea mai mare plăcere, le-aș dărui cu un zîmbet prins de ele. În loc de băntulețul ce se leagă de obicei la cadouri, aș lega o poftă mare de viață... însă voi alege cu atenție și mare grijă persoanele care merită cu adevărat astfel de daruri, deoarece nu toți știu a prețui ceea ce li se oferă. Dumnezeu le-a dăruit o viață, eu le-aș mai cadona una, doar dacă aș ști că au dorința de a trăi.
 Aș vrea să rog, să implor lumea să învețe a prețui viața, să guste din plin din fiecare clipă traită, să nu aștepte cu nerădbare sfirșitul. Nu putem ști cît de frumoasă are să fie ziua de mîine, nu cunoaștem ce fericire ne așteaptă în viitor.
Ignorați moartea, știu că nu o putem ignora de tot, va veni mai devreme sau mai tîrziu... dar NU TREBUIE CHEMATĂ!!!

Despărțire...

        Întîlnim oameni ... le deschidem porțile în inima noastră și astfel devin bucată din sufletul nostru.
Petrecem ani frumoși alături de ei, clipe care nu pot fi uitate niciodată.
      Visele de cîndva devin realitate alături de ei, corabia viselor noastre ancorează pe un mal al împlinirilor. Ne rătăcim în sentimente și plăceri. Ne aflăm în labirintul dragostei adevarate, imbrățișați de fericire și doar astfel viața noastră prinde un oarecare sens.
      Înșirăm întîmplările minunate petrecute împreună precum se scrie o poezie, cuvînt după cuvînt, vers după vers, strofă după strofă.
      Începem să gustăm din iubirea cea mare. Iubim orice lucru mărunt ce e legat de jumătatea noastă. Îl iubim așa cum e: cuminte sau rău. Îl privim și avem senzația că nimeni nu se poate compara cu persoana dată. Ne oglindim în cea mai frumoasă privire, simțim cum bate lîngă noi o inimă dornică de a iubi. Ne place zîmbetul care ni-l  oferă, felul în care vorbește, comportamentul lui. Fiecare calitate negativă care-l caracterizează pentru noi devine una pozitivă. Devine unica persoană lîngă care ne simțim fericiți. Ne deschidem ușile sufletului și le vorbimi despre orice. Le putăm o dragoste atît de mare, încît nu ne vine a crede că acele sentimente iau naștere din interiorul nostru. Scriem mesaje de dragoste și așteptăm cu nerăbdare un răspuns înapoi. Ne preocupăm de sănătatea lor și îi rugăm să aibă grijă de ei căci nu ne este indiferentă viața lor. Îi iubim pînă atunci cînd totul sfîrșește, și poate că după aceasta tot continuăm să mai iubim.

     Mă întreb adesea... cît de durabilă poate fi o relație între două persoane?
Nu poți fi fericit toată viața, fericirea nu durează mult timp. Lumea noastră perfectă se poate nărui într-o singură clipă atunci cînd clipele de vis devin fum și praf.

      Presimțim că va avea loc o despărțire, dar totuși sperăm că se va trece peste ea. Pînă în ultima secundă sperăm să nu se adeverească, dar din păcate, de multe ori, se ajunge pînă acolo unde ne temeam să ajungem vreodată.

 „Despărțirile au ceva din melancolia asfințitului, o blîndă strălucire care ascunde în ea avertismentul întunericului”(Octavian Paler). 

    De multe ori ni se pare  că persoana cu care am împărtășit toate bucuriile se dovedește a fi altfel decît ne imaginam. O persoană infidelă. Și iată că are loc despărțirea nedorită! Fără ca să ne dăm seama că defapt ne greșim, născocim toate acestea doar ca să trecem mai ușor peste această ruptură.
Există oameni care continuă să țină unul la altul, continuă să se iubească chiar dacă nu mai sunt împreună. Iubesc la distanță, fără a se bucura de această dragoste, fără a putea gusta în continuare din dulcețile iubirii.
        La început, iubirile par a fi un vis ceresc. Îndrăgostiții se bucură de prezența acestui sentiment, crează cupluri... petrec zile, săptămîni, luni și poate chiar și ani împreună, însă se ajunge la un conflit, la un simplu conflict peste care se poate trece ușor, dar....nu toți au puterea de a trece zîmbind peste neplăceri. La unii  mîndria este cea care nu poate fi înlăturata cu nimic. Alții nu-și dau seama de decizia care o iau și doar peste cîteva luni, peste o perioadă de timp înțeleg ce prostie au făcut punînd punct, acolo unde trebuia să fie o virgulă.
   Timpul trece și fiecare dintre ei încearcă să-și refacă viața. Ambii  își găsesc cîte o persoană cu care să petreacă timpul, găsesc o persoană pe care ar trebui să o iubească, însă porțile inimii au ascuns în spatele lor  sentimentele de dragoste, sentimentele care pot fi dăruite doar unei singure persoane, acelei inimi care a rămas în trecut.
Însă, consider că aceasta nu este cea mai bună metodă de a uita ceea ce s-a petrecut cîndva. Astfel nu suferă doar el și ea ci și încă alte două persoane care, de fapt, ar trebui să se simtă fericiți.
Mai apare și gelozia, chiar dacă nu mai sunt împreună, ei se mai iubesc, își mai doresc să fie alături, să se țină de mînă, să-și șoptească cuvinte alese, dar, din păcate, niciunul nu mai are curajul de a face pasul spre împăcare.. mai ales dacă deja s-au făcut de cîteva ori acești pași și în final iarăși s-a ajuns la o despărțire, care pare a fi ultima...și chiar ultima și este!
Învățați să iubiți și să prețuiți persoana care o aveți alături de voi. E ușor să pierzi... pentru aceasta e suficient doar cîteva secunde și totul dispare. Însă e foarte greu de a recupera ceea ce s-a evaporat. Octavian Paler spunea: „ Pierderea dragostei este răul cel mai mare care i se poate întîmpla unui om. N-o ai decît dacă ai norocul s-o întîlnești. Strîngînd în brațe aerul, reușești cel mai mult să te sugrumi. A iubi înseamnă a simți nevoia să te dărui”.
Pierderea dragostei e cel mai mare rău, nu putem trăi fără dragoste, fără ea nu ne găsim liniștea si pacea sufletească. Inima mereu e dornică de a bate în același ritm cu o altă inimă.
Păstrați alături de voi ceea ce știți că trebuie să vă aparțină!
Iubiți și fiți iubiți!

Dor de iubire!

„Pînă și dorul care mă umple de suferințe și delicii fără nume, devine un chin ucigător și fără leac”

(Ernst Theofor Amadeus Hoffmann)

Doar o singură clipă desparte trecutul și prezentul. Sunt atît de singură  în întuneric, chiar dacă inima mea e plină de lumină și căldură. Sunt veselă și tristă. Reușesc cu greu să mențin echilibrul între aceste două cuvinte de care depinde starea în care mă aflu acum.

Îmi este dor de unele timpuri. Timpuri cînd fericirea mea se afla la cea mai mare înălțime.
Îmi este dor de clipele în care radiam de bucurie. O singură privire era suficient ca să mi se lumineze fața, o singură șoapta plină de caldură ca să-mi dezghețe inima, o singură atingere ca să prind aripi și să mă înalț visătoare la cer.
Mi-a fost mereu alături, însă mai puțin acum... acum cînd încep să înțeleg cît de valoroasă era prezența lui în viața mea.

Viața nu se oprește la prima despărțire de cel care a reușit sa-mi fure inima. A fost și a plecat!
Însă va veni  un alt înger care să-mi  vindece rana din inimă.
Oare vreau cu adevărat asta? Sau să stau să plîng pînă se va reîntoarce?
Am dorința de a uita trecutul?
Nu, nu și iarăși nu!
Trăiec mereu în trecut, fără să visez la un viitor frumos alături de altă persoană. Mereu mi se face dor de clipele rămase în urma noastră. Nu accept realitatea și îl vreau mereu alături pe cel care a făcut tot posibilul pentru a mă răni și a-mi pricinui durere.
Înțeleg foarte bine că fac o mare prostie gîndindu-mă la el, îmi fac rău mie și chiar, și celor din jurul meu.
Dar nu simt și nici nu vreau să simt  cea mai mică dorință de a-l uita. Îl vreau mereu alături pentru a mă încuraja, mințindu-mă că sunt unica care-l poate face fericit ..și eu sa radiez de plăcere auzind aceste cuvînte pline de un dulce amar.

Mă mint pentru cîteva clipe crezînd că se gîndește la mine și că mă vrea aproape, însă peste puțin timp mă trezesc revenind la crunta realitate.
Probabil ar trebui să mă împac cu gîndul că ce a fost nu va mai fi. Nu mai există „noi”, ci doar eu și el. Nimic în viață nu se repetă de două ori.
Și iarași mi se face dor de minciunile care mă îndulceau așa cum o face de obicei  bucata de ciocolată de care nu mă pot lipsi. Minciunile care mi le zicea el facîndu-mă astfel fericită....și atunci zburam, prinedeam aripi și mă înălțam la cer, însă acum, zac prăbușită la pămînt.

Sunt însetată de iubire așa cum pămîntul după secetă este dornic de apă. Continui sa-l iubesc, astfel, prin el, mă iubesc pe mine.

Frîntă de oboseală

Sunt frîntă de oboseală....
Am obosit spunînd că totul e bine și nimic nu mă deranjează...
Am obosit sperînd că voi întîlni oameni
 care să mă facă să mă simt împlinită...
Am obosit încercînd să rabd răul care îl fac persoanele din jurul meu, iar eu, fiind obosită prea tare, nu am puterea de a-i opri...
Am obosit așteptînd ca lumea să devină altfel...Și mai sunt obosită de prieteni! -Care prieteni? Cine sunt ei? Există ființe care să le poți numi astfel?Probabil că da.Dar nu și în cazul meu!
...Spuneam că sunt obosită de „prieteni”. Așa și este!Perosanele care cîndva îmi erau suflete gemene, astăzi îmi sunt total străine...și nu doar atît. Port un sentiment de dezgust sau poate chiar un strop de ură.