Întîlnim oameni ... le deschidem porțile în inima noastră și astfel devin bucată din sufletul nostru.Petrecem ani frumoși alături de ei, clipe care nu pot fi uitate niciodată.
Visele de cîndva devin realitate alături de ei, corabia viselor noastre ancorează pe un mal al împlinirilor. Ne rătăcim în sentimente și plăceri. Ne aflăm în labirintul dragostei adevarate, imbrățișați de fericire și doar astfel viața noastră prinde un oarecare sens.
Înșirăm întîmplările minunate petrecute împreună precum se scrie o poezie, cuvînt după cuvînt, vers după vers, strofă după strofă.
Începem să gustăm din iubirea cea mare. Iubim orice lucru mărunt ce e legat de jumătatea noastă. Îl iubim așa cum e: cuminte sau rău. Îl privim și avem senzația că nimeni nu se poate compara cu persoana dată. Ne oglindim în cea mai frumoasă privire, simțim cum bate lîngă noi o inimă dornică de a iubi. Ne place zîmbetul care ni-l oferă, felul în care vorbește, comportamentul lui. Fiecare calitate negativă care-l caracterizează pentru noi devine una pozitivă. Devine unica persoană lîngă care ne simțim fericiți. Ne deschidem ușile sufletului și le vorbimi despre orice. Le putăm o dragoste atît de mare, încît nu ne vine a crede că acele sentimente iau naștere din interiorul nostru. Scriem mesaje de dragoste și așteptăm cu nerăbdare un răspuns înapoi. Ne preocupăm de sănătatea lor și îi rugăm să aibă grijă de ei căci nu ne este indiferentă viața lor. Îi iubim pînă atunci cînd totul sfîrșește, și poate că după aceasta tot continuăm să mai iubim.
Nu poți fi fericit toată viața, fericirea nu durează mult timp. Lumea noastră perfectă se poate nărui într-o singură clipă atunci cînd clipele de vis devin fum și praf.
Presimțim că va avea loc o despărțire, dar totuși sperăm că se va trece peste ea. Pînă în ultima secundă sperăm să nu se adeverească, dar din păcate, de multe ori, se ajunge pînă acolo unde ne temeam să ajungem vreodată.
„Despărțirile au ceva din melancolia asfințitului, o blîndă strălucire care ascunde în ea avertismentul întunericului”(Octavian Paler).
De multe ori ni se pare că persoana cu care am împărtășit toate bucuriile se dovedește a fi altfel decît ne imaginam. O persoană infidelă. Și iată că are loc despărțirea nedorită! Fără ca să ne dăm seama că defapt ne greșim, născocim toate acestea doar ca să trecem mai ușor peste această ruptură.
Există oameni care continuă să țină unul la altul, continuă să se iubească chiar dacă nu mai sunt împreună. Iubesc la distanță, fără a se bucura de această dragoste, fără a putea gusta în continuare din dulcețile iubirii.
La început, iubirile par a fi un vis ceresc. Îndrăgostiții se bucură de prezența acestui sentiment, crează cupluri... petrec zile, săptămîni, luni și poate chiar și ani împreună, însă se ajunge la un conflit, la un simplu conflict peste care se poate trece ușor, dar....nu toți au puterea de a trece zîmbind peste neplăceri. La unii mîndria este cea care nu poate fi înlăturata cu nimic. Alții nu-și dau seama de decizia care o iau și doar peste cîteva luni, peste o perioadă de timp înțeleg ce prostie au făcut punînd punct, acolo unde trebuia să fie o virgulă.
Timpul trece și fiecare dintre ei încearcă să-și refacă viața. Ambii își găsesc cîte o persoană cu care să petreacă timpul, găsesc o persoană pe care ar trebui să o iubească, însă porțile inimii au ascuns în spatele lor sentimentele de dragoste, sentimentele care pot fi dăruite doar unei singure persoane, acelei inimi care a rămas în trecut.
Însă, consider că aceasta nu este cea mai bună metodă de a uita ceea ce s-a petrecut cîndva. Astfel nu suferă doar el și ea ci și încă alte două persoane care, de fapt, ar trebui să se simtă fericiți.
Mai apare și gelozia, chiar dacă nu mai sunt împreună, ei se mai iubesc, își mai doresc să fie alături, să se țină de mînă, să-și șoptească cuvinte alese, dar, din păcate, niciunul nu mai are curajul de a face pasul spre împăcare.. mai ales dacă deja s-au făcut de cîteva ori acești pași și în final iarăși s-a ajuns la o despărțire, care pare a fi ultima...și chiar ultima și este!
Învățați să iubiți și să prețuiți persoana care o aveți alături de voi. E ușor să pierzi... pentru aceasta e suficient doar cîteva secunde și totul dispare. Însă e foarte greu de a recupera ceea ce s-a evaporat. Octavian Paler spunea: „ Pierderea dragostei este răul cel mai mare care i se poate întîmpla unui om. N-o ai decît dacă ai norocul s-o întîlnești. Strîngînd în brațe aerul, reușești cel mai mult să te sugrumi. A iubi înseamnă a simți nevoia să te dărui”.
Pierderea dragostei e cel mai mare rău, nu putem trăi fără dragoste, fără ea nu ne găsim liniștea si pacea sufletească. Inima mereu e dornică de a bate în același ritm cu o altă inimă.
Păstrați alături de voi ceea ce știți că trebuie să vă aparțină!
Iubiți și fiți iubiți!
Există oameni care continuă să țină unul la altul, continuă să se iubească chiar dacă nu mai sunt împreună. Iubesc la distanță, fără a se bucura de această dragoste, fără a putea gusta în continuare din dulcețile iubirii.
La început, iubirile par a fi un vis ceresc. Îndrăgostiții se bucură de prezența acestui sentiment, crează cupluri... petrec zile, săptămîni, luni și poate chiar și ani împreună, însă se ajunge la un conflit, la un simplu conflict peste care se poate trece ușor, dar....nu toți au puterea de a trece zîmbind peste neplăceri. La unii mîndria este cea care nu poate fi înlăturata cu nimic. Alții nu-și dau seama de decizia care o iau și doar peste cîteva luni, peste o perioadă de timp înțeleg ce prostie au făcut punînd punct, acolo unde trebuia să fie o virgulă.
Timpul trece și fiecare dintre ei încearcă să-și refacă viața. Ambii își găsesc cîte o persoană cu care să petreacă timpul, găsesc o persoană pe care ar trebui să o iubească, însă porțile inimii au ascuns în spatele lor sentimentele de dragoste, sentimentele care pot fi dăruite doar unei singure persoane, acelei inimi care a rămas în trecut.Însă, consider că aceasta nu este cea mai bună metodă de a uita ceea ce s-a petrecut cîndva. Astfel nu suferă doar el și ea ci și încă alte două persoane care, de fapt, ar trebui să se simtă fericiți.
Mai apare și gelozia, chiar dacă nu mai sunt împreună, ei se mai iubesc, își mai doresc să fie alături, să se țină de mînă, să-și șoptească cuvinte alese, dar, din păcate, niciunul nu mai are curajul de a face pasul spre împăcare.. mai ales dacă deja s-au făcut de cîteva ori acești pași și în final iarăși s-a ajuns la o despărțire, care pare a fi ultima...și chiar ultima și este!
Învățați să iubiți și să prețuiți persoana care o aveți alături de voi. E ușor să pierzi... pentru aceasta e suficient doar cîteva secunde și totul dispare. Însă e foarte greu de a recupera ceea ce s-a evaporat. Octavian Paler spunea: „ Pierderea dragostei este răul cel mai mare care i se poate întîmpla unui om. N-o ai decît dacă ai norocul s-o întîlnești. Strîngînd în brațe aerul, reușești cel mai mult să te sugrumi. A iubi înseamnă a simți nevoia să te dărui”.
Pierderea dragostei e cel mai mare rău, nu putem trăi fără dragoste, fără ea nu ne găsim liniștea si pacea sufletească. Inima mereu e dornică de a bate în același ritm cu o altă inimă.
Păstrați alături de voi ceea ce știți că trebuie să vă aparțină!
Iubiți și fiți iubiți!
